Search
Close this search box.

Departament CAICAM

ISTORIC

Departamentul CAICAM s-a format ca rezultat al restructurării organizatorice etapizate a catedrelor aprobate odată cu înființarea facultății și a catedrelor și colectivelor care s-au înființat ulterior, prin dezvoltarea unor noi domenii și direcții de specializare. Astfel, prin trecerea la durata de studii de la patru la cinci ani a avut loc o restructurare a specializărilor din cadrul facultății, pe următoarele direcții:  Tehnologie chimică anorganică, Tehnologie chimică organică şi Materiale de construcţii, aprobate în anul 1950 și respectiv specializarea Tehnologia compuşilor macromoleculari, aprobată în anul 1964.

De-a lungul timpului, specializările din cadrul facultății au fost coordonate de diferite catedre și colective, care au suferit reorganizări în consens cu compatibilitatea didactico-științifică.
Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului s-a înființat în anul 2005 prin comasarea catedrelor Chimie Anorganică, Analitică, Generală, Chimie Fizică și Electrochimie,  Tehnologie Chimică Anorganică și Protecția Mediului și Chimia și Tehnologia Materialelor Oxidice.

În plan didactic, departamentul  CAICAM coordoneaza o serie de discipline prevăzute în trunchiul comun de studiu din facultate, atât pentru ciclul Licență (Chimie generală, Chimie anorganică, Chimie analitică, Știința materialelor, Chimie fizică, Electrochimie, Bazele tehnologiei chimice etc.) cât și pentru ciclul Master (Chimia fizică a interfețelor).  De asemenea coordonează discipline prevăzute în planurile de învățământ ale altor facultăți: Chimie generală (facultățile de Mecanică, Construcții, Management în Producție și Transporturi), Electrochimie (Facultatea de Electrotehnică), Tehnologie chimică generală și Controlul analitic al calității produselor (Facultatea de Management în Producție și Transporturi).

În prezent,  în cadrul ciclului Licență, departamentul CAICAM coordonează domeniul de studii Inginerie Chimică cu specializarea Ingineria Substanțelor Anorganice și Protecția Mediului în Industrie și domeniul Ingineria Mediului cu specializarea Ingineria și Protecția Mediului în Industrie.

În cadrul ciclului de studii Master, departamentul CAICAM coordonează: a) programe de master de aprofundare, care continuă direcția specializărilor: Ingineria Compușilor Anorganici și Protecția Mediului și Ingineria și Managementul Mediului în Industrie; b) programe de master complementare: Micro și Nanomateriale și Tehnologii de Proces Nepoluante.

Cadrele didactice își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul a două centre de cercetare, cu următoarele direcții:

Tratarea avansată a apelor și controlul integrat al calității apei; Sisteme integrate de dezvoltare pentru reducerea impacturilor și a riscului asupra mediului; Monitoring de mediu; Epurarea apelor reziduale cu conținut de metale grele în scopul recirculării acesteia;  Dezvoltarea la scară pilot a unor procese de tratare a apei; Compuși farmaceutici – poluanți emergenți în resursele de apă; Monitorizarea poluanților prioritar periculoși din apele de adâncime; Procese de fotocataliză aplicate în tratarea apei în scop potabil; Aplicarea electrozilor compoziți pe bază de carbon în degradarea avansată a poluanților organici.

Chimia stării solide; Metode neconvenționale de sinteză a unor materiale cu proprietăți dirijate: pulberi super-paramagnetice, luminofori, pigmenți termorezistenți, pigmenți cu reflexie în IR apropiat, etc; Corelații compoziție – structură – proprietăți ale solidelor; Cinetica proceselor în stare solidă și în sisteme eterogene (solid-lichid); Imobilizarea unor deșeuri industriale în matrici vitroase; Materiale cu aplicații în medicină (tratarea cancerului, hipotermie, transportul țintit de medicamente, etc.).

Cadrele didactice din departament au stabilit relații de colaborare cu universități internaționale de prestigiu. În baza acordurilor încheiate, studenții au beneficiat de stagii temporare prin programul SOCRATES/ERASMUS la: Universitatea din Sassari, Italia; Universitatea Tehnică din Delft, Olanda; Westphalian University of Applied Sciences din  Gelsenkirchen, Germania, Technische Universität Bergakademie Freiberg – Institut für Keramik, Glas und Baustofftechnik, Germania; Universitățile Ondokuz Mayis (Samsun) și Dokuz Eylul (Izmir) din Turcia.

Cadre didactice din departamentul CAICAM sunt implicate în board-ul științific și editorial al Chem. Bull. “POLITEHNICA” Univ. Timisoarsa (http://www.chemicalbulletin.ro/).
Conferința cu participare internațională ECO-IMPULS organizată de departament în colaborare  cu fundația româno-germană Aquademica și cu SA Aquatim Timisoara reunește profesioniști, oameni de știință și tehnologi  din sfera cercetării și tehnologiei mediului.

CAICAM

PUBLICAȚII

CAICAM

ANUNȚURI

ARDELEAN Radu-Ovidiu

Ș.l.univ.dr.ing.
radu.ardelean@upt.ro
0256404145

CIOPEC Elvira Mihaela

Conf.univ.dr.ing.
mihaela.ciopec@upt.ro
0256404192

COCHECI Laura

S.I.dr.ing.
laura.cocheci@upt.ro
0256403069

COSTEA Liviu-Virgil

ș.l.univ dr.ing.
liviu.costea@upt.ro
0256404176

DAN Mircea-Laurentiu

ș.l.univ.dr.ing.
mircea.dan@upt.ro
0256404175

DUCA Delia

asist. univ. dr. ing.
delia.duca@upt.ro
0256404188

DUŢEANU Narcis-Mihai

Conf.univ.dr.chim.
narcis.duteanu@upt.ro
0256404175

GHEJU Marius-Traian

Conf.dr.ing.
marius.gheju@upt.ro
0256404185

IANOS Robert-Gabriel

Prof.univ.dr.ing.
robert.ianos@upt.ro
0256404167

JURCA Romul-Marius

Ș.l.univ.dr.ing.
marius.jurca@upt.ro
0256404194

KELLENBERGER Andrea-Rozalia

Conf.univ.dr.ing.
andrea.kellenberger@upt.ro
0256404178

LAZĂU Radu Ioan

Conf.univ.dr.ing.
radu.lazau@upt.ro
0256404167

LUPA Lavinia-Afrodita

conf.univ.dr.ing.
lavinia.lupa@upt.ro
0256404192

MANEA Florica

Prof.univ.dr.ing
florica.manea@upt.ro
0256403070

MOŞOARCĂ Giannin-Emanuel

conf.univ.dr.ing.
giannin.mosoarca@upt.ro
0256404185

MUNTEAN Cornelia-Veronica

conf.univ.dr.ing.
cornelia.muntean@upt.ro
0256404164

NEGREA Adina-Georgeta

Prof.univ.dr.ing.
adina.negrea@upt.ro
0256404192

NEGREA Petru

Prof.univ.dr.ing.
petru.negrea@upt.ro
0256404191

POP Aniela Carmen

conf.univ dr.ing.
aniela.pop@upt.ro
0256403069

REISZ Erika

Ș.l.univ.dr.ing.
erika.reisz@upt.ro
0256404143

Rus Cristiana-Iulia

asist. univ. dr. ing.
cristiana.rus@upt.ro
0256404167

VANCEA Cosmin-Nicolae

ș.l.univ dr.ing.
cosmin.vancea@upt.ro
0256404194

VODA Raluca-Diana

Conf. univ. dr. ing.
raluca.voda@upt.ro
0256404188

INFRASTRUCTURĂ CAICAM

CONTACT CAICAM